Eu la aproape 14 ani m-am decis, am vrut sa fiu informatician. Dar pentru cei care nu au avut chemare la asa ceva? Cum ramane cu cei care nu au un reper in viata? …cei care ajung sa termine facultatea la varsta de 22-25 de ani si isi dau seama ca nu stiu sa faca nimic – iar facultatea au facut-o pentru ca trebuie.

Cati parinti isi mai indruma copiii spre o meserie? Ce s-a intamplat cu scolile profesionale sau postliceale de alta data? Oare toti avem nevoie de facultate? Oare toti invata intradevar la facultate? Nu mai avem nevoie de un mecanic, zugrav, bucatar? Cineva care sa stie meserie… iar daca esti “meserias” nu ar trebui sa iti faci probleme de salariu, deobicei, oamenii priceputi castiga cat merita.

Sistemul de invatamant in Romania ar trebui sa tina cont de asa ceva, o economie prospera are nevoie de “oameni ai muncii” – trebuie sa creeze forta de munca calificata si instruita ca la carte. Stiu, intrun fel suna “comunist” insa nu toate obiceiurile vechi sunt rele. Nu credeti?

M.F.S.I.S.B.L.U.

“Miscati fundul si incepe sa bati la usi”. Ar trebui sa patentez solutia asta.

A… si mai e ceva: M.M.M.M.C.I. Sunt o groaza de M-uri aici. Nu e la ceea ce va ganditi voi Desi clientii tind sa transmita si aia…  ”Munceste mult mai mult ca inainte”.

V-am salutat!

Eeehh… si uite am ajuns si la cehi…
O prima impresie ca locuitor, simplu om care merge in fiecare dimineata la munca: “Mamaaaa cata civilizatie!!!…”

Dar sa trecem peste pentru ca toti care pleaca din Romania spun cam acelasi lucru. Sa va spun cum e pentru mine noul loc de munca…

Pana acum e okay… Exceptand faptul ca trebuie sa cobor 4 etaje ca sa fumez o tigara si apoi sa urc din nou (automat sunt nevoit sa fumez mai putin).

Colegii, nu se compara cu voi (in primul rand nu vorbesc romana ), sefii sunt putin comunisti, de exemplu nu avem voie sa: folosim YM, Skype si altele, sa stam pe youtube cand nu avem ce face, de fapt nu prea avem voie sa facem nimic. Pana acum m-am conformat, dar am vazut ca nimeni nu prea tine cont de ce zic ei, toata lumea are tot felul de site-uri deschise (si nu va ganditi la cisco sau orice alt site care ne-ar ajuta in munca de zi cu zi)… De unde trag concluzia ca ei vorbesc, noi le dam dreptate si in final facem tot ce stim… Eu pana acum am avut de invatat si o sa mai, asa ca o vreme nu o sa ma plictisesc si nu o sa fiu tentat sa “fac surfing pe net”, sa vedem cand termin cu invatatul si o sa incep sa “muncesc”, trebuie sa gasesc o solutie atunci pentru ca langa mine sta domnu’ manager si nu cred ca e tocmai okay sa pierd timpul aiurea chiar sub ochii lui. Nu?

Si cam atat dupa primele 3 zile de locuit si muncit la “ce’oslovaci”.

Cat de mult inseamna un angajat in ochii angajatorului. Ceea ce afirm acum ma reprezinta si poate sa difere de opiniile altor angajatori. ‘Patron‘ are multe intelesuri in limba romana, de cele mai multe ori este vazut de catre angajati in sensul cel mai rau din pacate: ‘Patronul‘ este stapanul, boss-ul, jupanul. As vrea totusi sa fiu vazut altfel, ca si proprietar sau poate protector al unei corporatii sau comunitati, din mai multe motive.

Unul dintre motive este pentru ca trebuie sa fiu modest – am inceput de mici aceasta firma, la inceput am lucrat numai noi, stim ce e aia umilinta si fiecare efort pe care il face oricine lucreaza pentru si alaturi noi.

Al doilea motiv este pentru ca imi pasa – stiu ca fiecare angajat este defapt un om, un om care are o viata ca si a mea, plina de suisuri si coborasuri, bucurii si tristeti, chef si fara chef. Angajatii tind totusi sa dezamageasca atunci cand un ‘patron’ isi arata latura umana, le arata ca poate fi prietenul lor. Nu este universal valabil, insa in scurta experienta a mea de (mini)manager am intalnit cazuri in care latura personala a acaparat latura profesionala si oamenii si-au permis prea multe: ‘fara cheful‘ de munca s-a extins nu la cateva ore sau la o zi ci la zile si saptamani, focusul a disparut si a fost permisa relaxarea in momente in care nu este voie.

Acum sa zic ceva ‘urat’ si despre patroni, unii vor sa se ridice la masura numelui ‘negativ‘. Poate ca in trecut au fost oameni dar relationarea personala cu angajatii a mers rau, poate se cred ca ‘valoarea lor‘ este prea mare, poate ca asa e natura lor rea si pozitia pe care o ocupa e una favorizata si le permita sa fie rai. Nu pot sa dau niciun sfat legat de ei din pacate, totul depinde de comunicarea stabilita intre angajat si sef.

Discutia e ampla iar in final as vrea sa reamintesc ca trebuie inteles de la inceputul colaborarii, ca pe patron si pe angajat i-a adus impreuna o relatie economica. Patronul este cel care urmareste binele organizatiei si al oamenilor din ea, iar el impreuna cu angajatul lucreaza spre urmarirea acestor scopuri. Mancam o paine impreuna, nu? De aceea eu pot sa zic clar ca respect angajatul pentru ca ma ajuta in viata de zi cu zi. Ce vreau eu? Sa ma respecte inapoi. Unul dintre noi se comporta altfel si relatia economica poate sa esueze.