Blogul agentiei web Blue Engineering » Confesiuni

Tara de retarzi

Razvan Mircea — Wed, 20 Apr 2011 08:22:36 +0000

Aparent fara nicio legatura, doua evenimente de anul acesta m-au facut sa imi dau seama ca in Romania lucrurile nu se vor schimba prea curand. Sa citim doua titluri din ziarele online:

Miting în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru interzicerea substanţelor etnobotanice (14 februarie 2011 – de Vallentine’s Day)

Peste o mie de persoane, în mare majoritate tineri de liceu, au participat, luni, în Piaţa Victoriei, la un miting în favoarea închiderii magazinelor care comercializează produse etnobotanice.

Revolutia de la palatul lui Gigi (17 aprilie 2011 – Ziua de Florii)

Duminica, 17 aprilie 2011. Ziua de Florii pentru majoritatea romanilor, zi de revolta pentru cateva sute, poate 1.000, de suporteri ai Stelei. Acestia au primit autorizatie din partea Primariei Capitalei si au venit, linistiti, la intalnirea cu Becali.

Ceea ce este comun acestor doua evenimente:
- numar aproximativ la fel de participanti
- ambele demonstratii au ramas fara niciun efect

Diferente:
- unii manifestau pentru dreptul la viata (un gest nobil pot sa comentez), altii manifestau pentru plecarea lui Gigi din Ghencea

Opinia mea:
- pentru interzicerea etnobotanicelor ar fi trebuit sa fie de 100 de ori mai multi oameni
- domnul Boc, cel care a promis masuri impotriva acestor magazine de vise este un incapabil si un om de nimic pentru ca si acum aceste magazine mai functioneaza in Romania
- in tara asta se pare ca problema etnobotanicelor si problema plecarii lui Gigi din Ghencea au aceeasi importanta

Tara de retarzi… cum sa nu iti pierzi increderea in romani si in Rromania?

Lucruri pe care trebuie sa le faci inainte de 30 de ani

Razvan Mircea — Fri, 01 Oct 2010 00:53:34 +0000

Mai am un an, am intrat in linie dreapta, dar consider ca sunt dator cu unele lucruri pana ajung la 30 de ani:

• ar trebui sa iti duci parintii intro excursie pe banii tai, acolo unde le place lor cel mai mult. Ai fost in prea multe excursii pe banii lor, acum e randul tau sa oferi serviciul inapoi. Asta e primul lucru pe care ar trebui sa il faca toata lumea. Spun asta pentru ca eu indiferent cat ma chinuiesc sa mai fac acest lucru nu mai pot. Mai am un an pana la 30, deci as mai avea o sansa in privinta asta, insa tot nu pot pentru ca tata nu mai e.

• ar trebui sa faci sport cat mai des. In vara asta mi-am cumparat o bicicleta si sunt tare mandru ca am reusit sa ma plimb (de acasa pana la munca si inapoi) de foarte multe ori. Da, am avut foarte multe obstacole de intampinat: natura jobului (sa ma duc la clienti pe bicicleta e un lucru indraznet spun eu) si Bucurestiul (trotuarele pline de masini si primaria Bucurestiului care are foarte multe planuri cu biciclistii (NOT!), cainii vagabonzi extrem de confuzi si needucati in privinta biciclistilor!, masinile si soferii din trafic care sunt orbi cand vine vorba de biciclisti sau motociclisti, criminalitatea extrem de ridicata: nu ai incredre sa iti pui bicicleta nicaieri).

• invata sa fii fericit. Observ ca 80% din timpul meu stau prea incordat, tensionat, stresat. Fie ca ma gandesc daca mai am de munca maine sau la stresul zilnic legat de orice posibil in lume, ar trebui sa invat sa ma bucur mai mult de micile bucururii ale vietii.

• sa ramai tanar la spirit si la minte (asa ca la 20 de ani). Eu cel putin ma simt foarte bine in privinta asta, unii poate ma considera chiar imatur : Ma joc pe calculator cu aceeasi pofta ca si la 20, am cateodata atitudinea de scoala generala sau liceu (spre disperarea unora si amuzamentul altora ca mine) asta pentru ca sunt inconjurat de multi tineri (imi place sa lucrez cu pusti/studenti, pustoaice/studente hehe – cu studentele cine nu ar vrea?)

• invata sa gatesti. Pe mine m-a prins pasiunea pentru gatit in urma cu unu, doi ani. Imi place mancarea facuta de mine (pentru ca e facuta de mine, nu neaparat pentru ca sunt un mic Ratatouille). As vrea sa fac un curs pentru brutar-patiser (totul incepe de la un blat bun) si poate ceva legat de gatit ceva mai sofisticat.

- dezvolta-te personal. Mi-am dat seama ca de cand am terminat facultatea am incetat sa invat lucrurile ca la carte. Fiind in mediul asta al informatiei si tehnologiei e imposibil sa nu mai invat cate ceva, insa nu mai faceam lucrurile asa ca la carte. Se schimba insa treaba: cu putin timp in urma am decis sa ma dezvolt inspre publicitatea online: SEM (Search Engine Marketing)/ SEO. Fac pereche buna cu web design-ul, pasiunea mea mai veche. (Va rog sa observati ca nu am rezistat tentatiei de a pune link pe doua lucruri (e din cauza noii mele pasiuni SEO )

• invata sa apreciezi muzica buna. Nu stiu daca muzica buna se poate defini intrun fel, muzica buna poate fi comerciala sau muzica arta, depinde de cel care o asculta. In cazul meu, am inceput incet incet sa nu mai imi placa asa de mult basul si cu toba mare sau Marius Moga! si sa apreciez muzica mai linistita, cu viori, pian si alte instrumente de acest gen. Am inceput sa inteleg mai mult din Beethoven (nu, n-a compus numai Fur Elise!), Mozart sau Vivaldi (nu mai enumar ca pe urma par snob sau credeti ca ma dau mare).

• fa o excursie pana in Caraibe, Indonezia, Hawaii sau locuri de genul asta. Am pus aceast lucru mai pe la sfarsit pentru ca e mai greu. In vremurile astea unii nu au bani sa treaca strada, dar vreo 2000-3000 de euro pentru asa ceva. Oricum, chiar daca nu fac asta pana la 30 de ani, tot trebuie sa fie unul din scopurile vietii mele pana ma duc.

Ca tot am mentionat putin de viata de dupa 30, asa ca idee sunt niste lucruri care ar trebui sa le fac pana la 40 de ani: sa ma insor (sa ma ierte cineva ca n-am facut asta pana acum:) ), copii, casa pe pamant, sa scap de rate la banci, sa scap de Basescu si compania si multe altele.

La multi ani Razvane, sa te tii de toata lista de mai sus si sa fim cu totii fericiti si sanatosi inca un an. La multi ani si geamanului meu Alin

Back to basics – oamenii muncii

Razvan Mircea — Mon, 16 Aug 2010 00:03:13 +0000

Vorba americanului, “Back to basics” m-a facut sa ma gandesc zilele acestea la ceva…
Stie cineva un electrician bun? Sau poate un instalator? Exista cofetar, tamplar, parchetar, cismar care iti vin in minte imediat daca intrebi de cineva in domeniu care se pricepe? Daca cunosti ce varsta au? Majoritatea lor sunt intre 40 si 60 de ani.

Eu la aproape 14 ani m-am decis, am vrut sa fiu informatician. Dar pentru cei care nu au avut chemare la asa ceva? Cum ramane cu cei care nu au un reper in viata? …cei care ajung sa termine facultatea la varsta de 22-25 de ani si isi dau seama ca nu stiu sa faca nimic – iar facultatea au facut-o pentru ca trebuie.

Cati parinti isi mai indruma copiii spre o meserie? Ce s-a intamplat cu scolile profesionale sau postliceale de alta data? Oare toti avem nevoie de facultate? Oare toti invata intradevar la facultate? Nu mai avem nevoie de un mecanic, zugrav, bucatar? Cineva care sa stie meserie… iar daca esti “meserias” nu ar trebui sa iti faci probleme de salariu, deobicei, oamenii priceputi castiga cat merita.

Sistemul de invatamant in Romania ar trebui sa tina cont de asa ceva, o economie prospera are nevoie de “oameni ai muncii” – trebuie sa creeze forta de munca calificata si instruita ca la carte. Stiu, intrun fel suna “comunist” insa nu toate obiceiurile vechi sunt rele. Nu credeti?

Cum sa ai mai multi clienti pe timp de criza

Razvan Mircea — Thu, 04 Mar 2010 23:40:33 +0000

Ma tot gandesc la varianta asta de mult timp si cred ca am gasit solutia:

M.F.S.I.S.B.L.U.

“Miscati fundul si incepe sa bati la usi”. Ar trebui sa patentez solutia asta.

A… si mai e ceva: M.M.M.M.C.I. Sunt o groaza de M-uri aici. Nu e la ceea ce va ganditi voi Desi clientii tind sa transmita si aia… ”Munceste mult mai mult ca inainte”.

V-am salutat!

Pozdrav z Česká republika

Mirel — Tue, 05 Jan 2010 22:04:10 +0000

…. adica salutari din Republica Ceha (stati calmi ca nu am invatat ceha asa repede, traiasca google-ul )

Eeehh… si uite am ajuns si la cehi…
O prima impresie ca locuitor, simplu om care merge in fiecare dimineata la munca: “Mamaaaa cata civilizatie!!!…”

Dar sa trecem peste pentru ca toti care pleaca din Romania spun cam acelasi lucru. Sa va spun cum e pentru mine noul loc de munca…

Pana acum e okay… Exceptand faptul ca trebuie sa cobor 4 etaje ca sa fumez o tigara si apoi sa urc din nou (automat sunt nevoit sa fumez mai putin).

Colegii, nu se compara cu voi (in primul rand nu vorbesc romana ), sefii sunt putin comunisti, de exemplu nu avem voie sa: folosim YM, Skype si altele, sa stam pe youtube cand nu avem ce face, de fapt nu prea avem voie sa facem nimic. Pana acum m-am conformat, dar am vazut ca nimeni nu prea tine cont de ce zic ei, toata lumea are tot felul de site-uri deschise (si nu va ganditi la cisco sau orice alt site care ne-ar ajuta in munca de zi cu zi)… De unde trag concluzia ca ei vorbesc, noi le dam dreptate si in final facem tot ce stim… Eu pana acum am avut de invatat si o sa mai, asa ca o vreme nu o sa ma plictisesc si nu o sa fiu tentat sa “fac surfing pe net”, sa vedem cand termin cu invatatul si o sa incep sa “muncesc”, trebuie sa gasesc o solutie atunci pentru ca langa mine sta domnu’ manager si nu cred ca e tocmai okay sa pierd timpul aiurea chiar sub ochii lui. Nu?

Si cam atat dupa primele 3 zile de locuit si muncit la “ce’oslovaci”.

Ce nu ti-am spus pana acum (1)

Razvan Mircea — Fri, 20 Nov 2009 13:37:21 +0000

Sunt lucruri care sunt intelese, care trebuie spuse, care trebuie intelese cateodata sau care trebuie spuse cateodata. Ceea ce nu am spus pana acum si ar trebui sa spun cateodata, o sa spun acum. (V-am ametit pana acum, nu?)

Cat de mult inseamna un angajat in ochii angajatorului. Ceea ce afirm acum ma reprezinta si poate sa difere de opiniile altor angajatori. ‘Patron‘ are multe intelesuri in limba romana, de cele mai multe ori este vazut de catre angajati in sensul cel mai rau din pacate: ‘Patronul‘ este stapanul, boss-ul, jupanul. As vrea totusi sa fiu vazut altfel, ca si proprietar sau poate protector al unei corporatii sau comunitati, din mai multe motive.

Unul dintre motive este pentru ca trebuie sa fiu modest – am inceput de mici aceasta firma, la inceput am lucrat numai noi, stim ce e aia umilinta si fiecare efort pe care il face oricine lucreaza pentru si alaturi noi.

Al doilea motiv este pentru ca imi pasa – stiu ca fiecare angajat este defapt un om, un om care are o viata ca si a mea, plina de suisuri si coborasuri, bucurii si tristeti, chef si fara chef. Angajatii tind totusi sa dezamageasca atunci cand un ‘patron’ isi arata latura umana, le arata ca poate fi prietenul lor. Nu este universal valabil, insa in scurta experienta a mea de (mini)manager am intalnit cazuri in care latura personala a acaparat latura profesionala si oamenii si-au permis prea multe: ‘fara cheful‘ de munca s-a extins nu la cateva ore sau la o zi ci la zile si saptamani, focusul a disparut si a fost permisa relaxarea in momente in care nu este voie.

Acum sa zic ceva ‘urat’ si despre patroni, unii vor sa se ridice la masura numelui ‘negativ‘. Poate ca in trecut au fost oameni dar relationarea personala cu angajatii a mers rau, poate se cred ca ‘valoarea lor‘ este prea mare, poate ca asa e natura lor rea si pozitia pe care o ocupa e una favorizata si le permita sa fie rai. Nu pot sa dau niciun sfat legat de ei din pacate, totul depinde de comunicarea stabilita intre angajat si sef.

Discutia e ampla iar in final as vrea sa reamintesc ca trebuie inteles de la inceputul colaborarii, ca pe patron si pe angajat i-a adus impreuna o relatie economica. Patronul este cel care urmareste binele organizatiei si al oamenilor din ea, iar el impreuna cu angajatul lucreaza spre urmarirea acestor scopuri. Mancam o paine impreuna, nu? De aceea eu pot sa zic clar ca respect angajatul pentru ca ma ajuta in viata de zi cu zi. Ce vreau eu? Sa ma respecte inapoi. Unul dintre noi se comporta altfel si relatia economica poate sa esueze.

Parintii care creaza MONSTRI – Stop abusing children!

Ana Ceptureanu — Wed, 15 Jul 2009 13:29:27 +0000

E adevarat. As fi putut face investigatii legale si m-as fi putut exprima in conformitate cu legea. Dar care este legea pana la urma, intro societate in care prostia si iresponsabilitatea sunt premiate si inscrise in cartea recordurilor..? Astfel, cu permisiunea voastra, ma exprim in limbajul moralitatii, in limbajul umanitatii, in limbajul unei persoane care atunci cand era copil se juca impreuna cu alti copii.

Totul a inceput de diminineata, cand datorita internetului si a schimbului ultra-rapid de informatii, primesc un filmulet de la un binevoitor prieten, filmulet care avea titlul ceva de genul: “Giuliano, cel mai puternic copil din lume”..boo..apas butonul Play…

Nu stiu cu siguranta cat am reusit sa vad din videoclip, insa cu certitudine l-am oprit inainte de a se termina, terifiata de ceea ce continea filmuletul. Giuliano are 4 ani, are muschi pe el mai multi decat am vazut pe unul de 20 de ani care frecventeaza sala de sport, are racnet de monstru si figura impietrita. N-am vazut un zambet pe chipul lui in timp ce isi executa cu stoicism exercitiile de forta, la presiunea tatalui, a carui voce de dictator se auzea pe fundalul filmului. Daca acest copil are 4 ani, are corp de luptator si executa exercitii care si pentru un adult sunt greu de facut, oare de la ce varsta a inceput pregatirea?

Intrebati un medic care sunt repercusiunile asupra corpului si a sanatatii copilului, intrebati un psiholog daca acest copil va fi traumatizat pe viata, intrebati mama copilului cum poate fi martora distrugerii propriului copil, intrebati tatal de ce nu a fost in stare sa-si implineasca propriul vis, pe care il arunca in spatele copilului?

Unde este Unicef? Unde este asistenta sociala? Unde sunt drepturile copilului? Unde este dreptul copilului de a se juca, de a rade, de a-si face prieteni…? Societatea creaza monstri, parintii isi jongleaza copiii ca la circ, traim intrun adevarat haos mondial…

M-a debusolat intr-adevar aceasta poveste si ma intreb ce parere au autoritatile. Stau si se minuneaza de forta acestui super-copil maltratat si obligat sa faca pe plac parintilor sau se gandesc sa ia masurile de urgenta si anume, de a inceta acest circ mediatic, plus suferinta copilului?

Eu nu am foarte multe amintiri de la 4 ani, dar din cate stiu, ma jucam cu papusile in fata blocului alaturi de prietenele mele, mergeam pe tricicleta si ne jucam de-a v-ati ascunselea. Si da, am avut o copilarie simpla, dar fericita.

Lasati copiii sa-si traiasca copilaria, iar cand vine vorba de decizii extraordinare, lasati-i sa aleaga!

Pour les connaisseurs: chiar cred ca Pamantul este Infernul altei lumi, daca umanitatea permite astfel de situatii!