Nu demult am vazut un reportaj la tv facut cu camera ascunsa, intrun restaurant din Venezia. Daca pe venetian, cu accentul care ii trada originea, o masa l-a costat 70 euro (si aici folosesc un pret fictiv, ca punct comparativ), pe japonez, acelasi pranz l-a costat 95 euro. La intrebarea reporterului cum justifica diferenta de pret, proprietarul restaurantului a raspuns ca i-a oferit venetianului reducere, pentru ca era client fidel si deci, probabilitatea de a-i calca din nou pragul restaurantului era destul de mare, comparativ cu rata de a reveni a japonezului, care tinde catre zero. Pe de o parte eram mahnita, in ideea generala ca se intampla diferente de acest gen si pentru ca proprietarul inventa, caci venetianul intrase pentru prima oara in restaurantul respectiv.

Vine vremea vacantei si iata-ma imbracand spriten hainele turistului vesel, care-si freaca mainile de bucurie. Care bucurie??? Caci din primul moment cum ai pasit de dogana, pretul unui sandwich se dubleaza. Cum aterizezi in alta tara, de la cursul valutar, la taxi, la o biata apa minerala sau o simpla cafea (doar numele de cafea se pastreaza, continutul se poate numi lejer apa clocita amestecata cu zoaiele de la vase), te simti inselat la orice. Sa te pui sa mananci la un hotel cu aer continental si poate putina curatenie in bucatarie? De trei ori mai mult. Apoi uita cum arata o bucatarie, daca iti place- mananci, daca nu, mai bine lasa in farfurie :S Dar, aaaah, esti in vacanta, nu te poti supara pe sistem. Pleci capul, inghiti si platesti de atatea ori cat n-ar valora intro viata de om. Te simti inselat la orice, cu zambetul pe buze si nu ai ce sa faci, e si asta un fel de handicap.

Si atunci e de inteles roata asta ireversibila a turistului pacalit, tu ma pacalesti pe mine, eu data viitoare pe tine. Poate si proprietarului restaurantului din Venezia i s-a facut curu` franjuri cand a mancat intrun restaurant din Tokyo.

Sunt tari fantastice, cu povesti minutate. Tari de o cultura nemaipomenita. Tari-paradis. Si tari in care nu ai te sa intorci vreodata..

Este exact descrierea perfecta a chefului unui muncitor de rand in plina vara. Ce credeati? Cine are chef de munca atunci cand se anunta 35 de grade Celsius la umbra, a? Poate doar sa lucrezi intrun demisol in Romana, sa ai McDonalds-ul aproape pentru un shake racoritor si MonAmour- pentru o portie de paste vruta vero italiana. Eheeee..vremuri…


Titlul pe care l-am ales pentru acest Blog este nicidecum intamplator, ci exprima o stare de spirit generala, intro zi de vara fierbinte. Este titlul unui cantec fermecator, pe care l-am auzit prima oara in reclama la Campari. Youtube-ing it, am descoperit ca este cantat de doua simpatice  japoneze cu glas european- Petty Booka.


Mai nou, a ajuns ca message sound pe telefonul meu..este chic asa, dar lung, iar cand il uiti pe masa in salon, iar tu dormi boiereste dimineata devreme si cineva te bazaie la 8 a.m. ca a luat 9 la examenul de licenta.. bineinteles ca nu te ridici din pat, ci bolborosesti pentru tot neamul aluia caruia i-a trecut prin cap sa-ti trimita un mesaj matinal. Bine, apoi iti dai seama ca e si neamul tau caruia ii urezi de bine.. ) si pe fata iti apare un suras strengar, de bunavointa, de lene si de prostie. Si asta numai pentru ca sti ca se apropie vacanta, senzatie binefacatoare, care-ti ia nervii mai repede ca un terapeut.

Te ia o febra nebuneasca de a munci muuult si bine, sa termini, sa lasi nimic nelalocul lui, ca sa nu te deranjeze nimeni atunci cand pleci in vacanta. Sa termini, sa-ti iei toti banii si poate si un mic bonus pentru ca ai fost atat de bun si ai dat randament maxim. Acum nu vezi decat munca, munca de calitate, clienti multi si multumiti, printre liste interminabile de bagaj si “oare o sa uit ceva?”. Nu iti pasa daca mergi sau nu la strand pentru un bronz in prealabil. Sti ca te poti colora un pic daca mergi o statie de metrou pe jos sau daca, oricum negasind loc de parcare, esti nevoit sa mergi pe jos pret de doua piete pana la birou. Iti place de tine, te mentii in forma, ai energie maxima, stralucesti! Iti place sa muncesti pentru ca sti ca vine concediul….aahh! cat de placuta e senzatia sa fii motivat de  ceva, sa te astepte o luminita la capatul tunelului.


Da, mai sunt 3 saptamani, mai sunt doua..mai e o zi si iau avionul intro destinatie in care ma asteapta pe plaja cu nisip alb si fin si apa turcoaz, un sezlong cu numele meu scris pe spate, doua maseuze profesioniste alaturi, un mare cocktail ametitor si o vacanta numai pentru mine.. Oleee!